luni, 8 mai 2017

Despartirea de cunoastere

Nadejdea taberelor

Credulul confirma adevarul prin subiectivism, savantul se pacaleste cu progresul si iminenta adevarului; speranta gireaza proiectia, ambii poseda o intoleranta crescuta pentru incertitudinea existentei. Speranta ce-i uneste este modul de protectie, ambele tabere au gasit metoda prin care sa-si faca existenta suportabila, transforma variabilele in certitudini, dar ce valoare au certitudinile cand termenul de comparatie (adevarul absolut) nu este cunoscut, si tot acesta din urma este/poate fi tot variabil. De la Copernic incoace stiinta se invarte in jurul cozii. Supozitie: adevarul a fost descoperit de n ori, tot de atatea ori si-a schimbat forma. Asa cum odinioara perceptia vizuala considera soarele drept un satelit al Terrei, asa si, savantul, percepe intrumentul de observare ca fiind corect/valabil. Omul nascoceste realitati, dupa care se intreaba de unde vin acestea. Halca de tesut denumita creier este subiectiva, observatorul uman se balaceste in distors generand simulacre, intermedierea facuta de instrumente poate prezenta anumite realitati,dar, receptorul biped nu va reusi deslusirea semnalelor. Neuronii primesc un anumit tip de informatie, deductiile sinapselor jongleaza in singularitatea biologica. Observarea directa sau indirecta (instrumentele si deductiile variabilelor) ramane insignifianta, finita. Niscaiva indivizi din Germania, in acest an, afirma ca au gasit metoda de observare a vidului cuantic fara sa-l influenteze. Pornesc de la premisa reusitei si conchid: Inventia duce la o alta inventie, ecuatia matematica la o alta ecuatie. Omul de stiinta exprima extaziat sub diferite forme zicerea "mult nu mai este, am facut progrese remarcabile". Sunt de acord cu sofismul lor, dar argumentatia mea e alta: mult nu mai este pana la epuizarea tuturor necunoscutelor care vor revela imposibilitatea. Fiecare larva isi alege simulacrul potrivit cu nevoia de confort, de la  misticism pana la astrofizica. Sa pretinzi ca te indrepti spre adevar necunoscandu-l nu reprezinta altceva decat delir rational, aceasta este stiinta in raport cu absolutul, iluzie practica. Ambele tabere propun speranta, atrocitatea la superlativ, oroarea de care dau dovada defineste intoleranta; propun polemica jumatatilor de masura prin aversiune, isi apara confortul cu ferocitate,se iau in serios, se agreseaza reciproc incercand sa-si impuna adevarul lor infim infirm -de fapt sunt doua tarabe pe care se vand surogate-. Comportamentul si inflexiunile lor vocale sunt ilare, fiecare are impresia ca subiectivismul lui este obiectiv, unii se bazeaza pe stiintele exacte, ceilalti pe halucinatii, sunt ridicoli, niciunul nu detine adevarul absolut, nimeni nu propune tacerea. Tacerea: singurul progres desavarsit.

P.S. Propun tacerea, triumful omului asupra plasmuirilor.

vineri, 5 mai 2017

Psihanaliza, ipohondria bolii venerice


       
          Psihanaliza transforma majoritatea normalitatilor in patologii. Calitatile au devenit defecte, lumea se trateaza de boli pe care nu le are. Firescului i se atribuie caracter negativ. Aidoma numeroaselor concepte religioase si nu numai, psihanaliza, propune sistem de conduita morala (vesnicul extremism bine/rau) in contradictie evidenta cu natura umana; se urmareste aplatizarea, uniformizarea , toti trebuie sa atinga conduita comportamentului "corect", se doreste depersonalizarea individului. Platim scump pentru dezvoltarea limbajului articulat, prea putini sunt constienti de subiectivismul propriu, prea multi acorda vederii inguste insusire absoluta. Nu mai exista nuante, exista arhetipuri, sabloane, tipare, s-au creat solutii la probleme inexistente, lumea e in delir, lumea aclama la unison, paharnicul incepe sa propuna: Sa purcedem toti, bezmetici, catre asocieri pentru confirmari, toti ca unul... veniti de luati noi dogme imbracate intr-un alt palton, avem solutii, teorii superioare, adevarate, practicabile, absolute, elaborate, corecte, infailibile, irefutabile etc.

luni, 7 noiembrie 2016

Imuabila istorie

Fie ca ne raportam la un zeu probabil sau la relatiile interumane nerozia amplifica nevoia de afect si de apreciere. Indivizii a caror principala trasatura tine de planul emotional trebuie incadrati in regnul animal, lor li se imputa nefastul istoriei, au contribuit direct si decisiv la tirania perena... dresori si necugetatoare cuvantatoare. Din rational poti trece in irational pentru o parere obiectiva in urma experimentarii cu  ajutorul factorilor externi (muzici,licori,dame,entitati), viceversa este imposibil. Lumea se imparte intre argati si stapani, trasatura dominanta a slugii este irationalul. Ii inteleg pe tirani (de la Iisus pana la Caligula), tot ce se poate face cu naivul tine de servilism si manipulare, natura obedienta il condamna si totodata il multumeste. Sluga nu se poate metamorfoza in stapan nici daca este persuadata din fasa. Desfatarea lacheului se trage din slujire, nevoia lui esentiala este serviciul in scopul unei convingeri, unui alt individ si/sau unei entitati . Dezrobirea sclavilor parvine firescului lezandu-l pe supus; tortura pe care nu o poate indura, rapirea fericirii. Daca ii doresti binele nerodului asuprirea este obligatorie. Viitorul va fi precum istoria si acordul ei tacit dintre slugi dominate de biochimic si stapani rationali constienti de placerea ambelor tabere. Omenirea a fost, este, si va ramane in stagnare. Disidenta nu reprezinta altceva decat esecul prin care se incearca introducerea anormalului in normal.Sa le spulberi oamenilor iluziile denota desavarsirea in mizantropie.

marți, 23 august 2016

Interesul primordial

Hormon/Emotie + Ratiune
Punct de intersectie

Aprecierea: numitorul comun, interesul din spatele oricarui gest, motorul manifestarilor; exceptie aparenta o face cinicul.

            Cum ia nastere imboldul principal?

      Mai cumplita decat solitudinea este singuratatea ideilor. Intoleranta individului pentru unicitate il obliga la formarea grupului, asocierea dand nastere confirmarii ce joaca rolul aprecierii indirecte. Ce se afla in fundalul dorintei pentru minciuna? Interesul pentru apreciere. Viata procreeaza un fals sens al existenti tocmai pentru ca nu exista solitudinea absoluta (fizic+ideologic). Un singur vietuitor pe Pamant ar fi intr-adevar apaticul practicant, s-ar inhiba orice pornire din cauza/datorita lipsei de reactie din partea celuilalt, interesul pentru apreciere fiind motivatia principala ce-l imbie pe individ la manifestare, restul ramand tertipuri. Pana la apreciere individul are nevoie de acceptarea celorlalti, asta-l face sa adere la un anumit tip de propaganda, se renunta la consecventa proprie, la fundamentul propriu, se leapada de propriile conceptii, individul sociabil este cel care a renuntat la el. Cinicul cauta dezaprobarea in detrimentul aprobarii, nici acesta nu difera in esenta de ceilalti, dezaprobarea fiind confirmarea inversa, confirmare dezaprobata, aprecierea prin contestare. Empiric sau aprioric totul are legatura cu dublurile noastre (restul indivizilor).

            De ce ia nastere dorinta pentru apreciere si toate absurditatile ce-i urmeaza?

     Celui caruia nu-i este teama de necunoscut nu va niciodata aghiotant. Frica pentru necunoscut genereaza atasamentul, hormonul fiind o imbinare potrivita-n context, o scuza pertinenta si totodota antidotul temerii. Nefericirea, atasamentul si restul derivatelor sunt precedate de aprehensiunea fata de necunoscut, fundamentul tuturor manifestarilor . Convingerea este simulacrul propice pentru starpirea angoasei rezultate din sumedenia supozitiilor. Mai are relevanta falsul sau adevarul atat timp cat lui X ii este bine? Din acest punct de vedere este legitim si n-ar trebui blamat, atat timp cat nu-si expectoreaza microbii asupra altuia.


Avand punctul de start comun in materie de manifestare umana se poate concluziona ca si omul gandeste,actioneaza, instinctiv sau rational liniar asemenea calculatorului, doar cu ramificatii mai complexe aparent imprevizibile.

marți, 24 mai 2016

Omul vs. natura sa

       Dupa mii de zbateri zadarnice realizezi inexistenta liberului arbitru, tot ce-ti mai ramane este asteptarea sfarsitului. Soarta fiecaruia este petleciuita de la rau inceput, schimbarea fiind utopia ce da nastere conflictului idealist, de aici rezultand incompatibilitatea omului cu sinele. Dorinta nu reprezinta altceva decat aspiratia iluzorie intru schimbare, frustrarea mama ce-si are obarsia in resentimentul pana la ultima suflare. Intoleranta de sine a condus individul la idealismul pur teoretic , morala. Este vadit ca tot ce intreprinde omul este in contrast cu natura sa, neputand tolera fiinta individualista nascoceste o virtute de plan secund pozitionand-o in prim plan eludand normalul, daca si-ar fi acceptat firescu' bipedul n-ar mai fi ajuns la conflictul virtutilor. Omul moral este propriul sau dusman, intaiul. Aspiratia catre sublim? o amagire, un esec practic lamentabil ascuns dupa cuvinte si estetica. Ipocrizia umana se reflecta desavarsit in atitudinea individului in fata imoralului excluzandu-se din cauza, accepta obscurul propriu doar indirect, orice urma de adevar il transforma subit intr-un nihilist fara bagare de seama, veleitatile acestuia pentru morala ramanand conceptie speculativa Omul se naste neant tinzand intreaga lui existenta catre morala impracticabila care nu este altceva decat goana de propria goliciune,  se precipita sa-si renege natura fara succes; nefericirea primordiala. Schimbarea ar trebui inlocuita cu acceptarea. Imoralul exista doar in contrapondere cu firescul, renegarea fiintei printr-un idealism nascut din negare a nimicniciei, dezavuarea vidului existential, aspira la alchimia neantului dezvoltand paradoxuri etice. Prin intoleranta firii proprii, omul, a pornit la angoasa paradoxurilor sfarsind intr-un conflict implacabil cu el si cu ceilalti, idealism halucinatoriu si anorexic, capabil sa manifeste doar distrugere, acest lucru se evidentiaza perfect in sangele varsat in decursul istoriei prin propovaduitorii moralei. Reconcilierea cu divinitatea sau cu orice alt soi de invatatura "pozitiva" propaga macelul. Nihilismul nu este o solutie, acesta face opozitie cu iluzia zamislind noi simulacre, asa cum inventia a dus la noi inventii in detrimentul vreunei revelatii, asa si, negarea ramane sterila. In decursul veacurilor constiintei i-a fost inoculata prin diverse cai ideea ca omul trebuie sa tinda catre ceva, nimic mai fals, individul este deja ce trebuie sa fie, tot ce trebuie sa faca este sa nu mai orbecaiasca  dupa absurditati indepardandu-se de sine. Nihilismul este doar riposta impotriva moralistilor, trebuie tratata cauza si nu blamat efectul, daca nu s-ar fi dat nastere moralei iluzorii nici conflictul general n-ar fi  fost de actualitate, ce-i drept, n-ar mai fi existat contrastul, deci ar fi fost totul plictis, poate de aici a plecat tot delirul eticii, sau poate scarbit de privarea caracteristicii insolite X s-a gandit sa fie mai cu mot, cine stie...
        Poate unii n-au suportat paradoxul iar ceilalti monotonia, pana si relativitatea este un concept superficial. Nimic nu este absolut, totul e contradictie invariabila, doar adevarul ar putea anihila imuabila contradictie, doar el ar desfiinta definitivul opozitiei.

miercuri, 4 mai 2016

Abateri

           Slugarnica bolnava e mintea omului care are nevoie de divinitate pentru savarsirea binelui. Prin constrangerea fricii de infern si interesul maladiv pentru mantuire ni se devoaleaza providenta disimulata, un pseudo-bine faptuit pentru avantaj, doar ipocrizia umana putea zamisli o astfel de fabulatie, nu e nimic divin in binele propus de crestinism, binele s-a anulat prin prisma interesului. O alta grozavie este direct legata de ajutorul primit de suferind, inca un act de caritate ratat, inca o "binefacere", cand omul ar trebui sa zaca in chinuri pentru a-si insusi invatatura, orice ajutor il opreste din maraton trimitandu-l din nou la start, mana intinsa pentru acesta este o mana moarta. Apatia, un non-combat productiv, caci binele facut are consecinte negative, iar raul asisderea. Cea mai mare defavoare pe care o poti pricinui cuiva este sa-l ajuti, in numele vreunei entitati sau nu, cu interes sau fara. Nu putem empatiza cu ce nu am trait,  de aici reiese contrariul ei, individualism, punctul comun fiind interesul pentru suferinta personala, nu pentru a celuilalt. Compasiunea isi are originea in empatie, se subintelege meschinaria cauza efect, ne compatimim pe noi insine arogandu-ne fara drept virtutea inexistenta, mila pentru aproapele nostru; compasiunea echivaleaza cu emfaza. Oamenii vad sublimul divin cand totul este etalonul josniciei umane, vlaguire utopica, rahat dospit, fals si uz de fals, mult prea tematori ca sa accepte natura umana dau navala in tagma lobotomizatilor. Ipocrizia umana se reflecta perfect in toate invataturile ancestrale, totul este uman, nimic divin, privesc asa-zisa cunoastere divina ca pe un relief antropic, nimicitorii naturaletii. Prin crezuri anormale individul isi repudiaza fiinta, incapacitatea de tolerare a propriei naturi, ura abisala mascata de halucinatii. Se va trai in armonie cand omul va intelege ca este individualist si nu va mai privi interesul ca fiind daunos, pana atunci conflictul interior eu vs idealism se va perpetua in exterior facand N victime colaterale. Facand o paralela la dragoste aceasta descrie interesul pentru satisfacerea nevoii de afect, un capriciu egoist, individul cauta satisfacerea persoanei proprii, destinatarul iubirii fiind victima colaterala si viceversa. Dincolo de hormon si alte nevoi interesul  ramane fundamentul tuturor manifestarilor omenesti, acesta nefiind intotdeauna pagubos, cat timp interesele coincid oamenii sunt compatibili. Totul se subsumeaza scopului. Indragostitul nu exercita act de caritate ci de reciprocitate.

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Neajunsul adevarului

Viata sfarseste odata cu interogatia, adevarul revelat rapune. Viata isi risipeste farmecul prin certitudine.
Suntem guvernati de trei planuri: divinitate, convingere de alta natura si adevar improbabil nedescoperit.
O sa fac referire la posibilul adevar ascuns.

      Ma tin in viata intrebarile, nu-mi doresc adevarul chiar daca asta pretind, ce m-as face dupa?
nu mi-ar mai ramane nicio motivatie pentru fiintare, sunt magarul pacalit cu morcovul, constient si satisfacut cu nu stiu-ul etern. Probabil, adevarul dezvaluit ne-ar trimite pe toti in groapa, unii ca mine s-ar nimici din lipsa motivatiei, ceilalti, credulii, ar delira spasmodic invartindu-se in cerc pana la epuizare ca in final sa cada rapusi de perplexitate. Nu cunoastem adevarul pentru ca nimeni nu si l-a dorit cu ardoare, groaza pentru necunoscut ramane caracteristica primordiala, toate celelalte sunt derivate. Despre infailibilul presupus stiu un singur lucru, acesta desfiinteaza instinctul de conservare, necunoasterea lui e insasi viata. Suntem cu totii ignoranti, cel mult semidocti, dar in viata; tristetile sau bucuriile fiind irelevante. Reveriile generate de lipsa adevarului ne leaga de teluric, absolutul fiind moartea insasi. Nu-mi doresc victoria, aceasta inspaimanta, devoalarea adevarului mi-ar abroga scepticismul, amorul propriu s-ar disipa, m-as simti asemea infantului caruia i s-au furat jucariile, as imbratisa splinul fara voia mea, totusi, splinul ofera acces la frivolitate, nu pare defectuos per ansamblu. Imi doresc neadevarul, acesta este adevarul, absenta incontestabilului dezvaluie idealismul. Tot ce sper este ca adevarul sa reziste asalturilor metafizice si stiintifice; renunt la adevar pentru vicisitudinea existentei. Nu este placerea morbida pentru suferinta dragostea suprema pentru scamatoria vietii? amorezat profund de conjunctia dar si de toate ororile ei nu mai accepti nimic in viata ta. De-am sti adevarul am deveni subit trisori, nestiindu-l ne manifestam natural in varietate, necunoasterea lui ne face intr-o oare care masura sinceri. Insuportabila-i existenta fara indoieli, providenta ofera monotonia eterna, dintre rai si iad optez pentru Pamant. De ce sa aspiram doar la bine sau doar la rau? Contradictia este antipodul anostului. Incep sa exclud tot mai mult divinitatea, nu concep ca oriunde te-ai afla dupa moarte nu-ti este ingaduit contrastul, antagonismul, echilibrul. Despotici zei au fost nascociti, viata de apoi un extremism desavarsit. Dumnezeu nu exista ori a fost perceput gresit, nu cred intr-un demiurg care-ti suspenda liberul arbitru prin moarte mergand pe pricipiul cine nu este cu noi este impotriva noastra, un astfel de tiran trebuie anihilat odata cu dogmele lui, o zeitate umanista posibil sa ma fi induplecat. Sansele de a revela adevarul ar creste considerabil daca majoritatea nu ar fi preocupata cu striptease-ul monahal si sarutul francez practicat cu fresca bisericii. Pamantul tolereaza opozitia, aici e lumea perfecta, n-am nevoie de un alt habitat. Aici poti fi oricum, binenteles, cu repercursiunile aferente, asta-i plenitudinea, frumusetea extremelor, mediul propice orisice-ului. Habitatul terestru ne ofera totul, iar noi vrem infimul doctrinelor. Providenta si sublim, contradictie in termeni, succesul ar fi esecul total. Terra ne ofera diversitate, orice alt mediu ne ofera tiranie prin subiectivism. Nu vreau sa fiu intr-un fel, vreau sa fiu in toate felurile; cunoasterea deplina. Omul tanjeste dupa dominatie si acumulare, cum se face ca oricat de mult si-ar satisface cele doua nevoi ramane la fel de nefericit? cheia nefasta rezida intr-un singur cuvant: concesie, la asta se rezuma intreaga existenta. Orice victorie vine cu esecul aferent, orice plus este insotit de un minus, orice lucru dobandit atrage pierderi. Legatura dintre om si divinitate este perfida de asemenea, te inalti daca renunti la tine, te mantuiesti doar prin renegarea eului, traiesti viata eterna aparant buna fara sa fii tu, asta ne dezvaluie faptul ca altcineva vietuieste in binele promis... o prostitutie mascata, pe cale de consecinta toti cei din paradis sunt cocote cu veleitati aristocrate, mi-ar fi placut sa fie sincere si asumate, ipocrizie si-n cer ca si pe pamant, amin? Huleste-te, abandoneaza-te ca sa te iubeasca Domnul, asta in timp ce se uziteaza iubirea pana la voma. Dumnezeu a fost scos la inaintare pentru a ne dezvalui frumosul terestru si perfectiunea acestuia prin dezacorduri. Nu este direct reprezentata voluptatea de zicala "Fii tu"? Fii tu, aici si acum, s-ar putea sa fie unica oportunitate. Infinitatea posibilitatilor exalta spiritul, convingerea il ingroapa. In scepticism e loc pentru toata lumea, acesta nu face discriminari, n-are relevanta cum gandesti, important este ca o faci, nu judeca, nu da sentinte, nu minte, nu indoctrineaza, nu accepta, nu refuza. Viata este asisderea scepticismului, ai totul neinsusindu-ti nimic. Scepticismul defineste relativitatea si viceversa, groaza tiranilor, fanaticilor, extremistilor, servilismului, umilului. Dupa milenii de conflict, tranzitie, naluci inca prezente, niciun presupus adevar, nicio zeitate nu l-a cotropit, a fost este si probabil va dainui vesnic, intangibil, infailibil, viabil, calaul "adevarurilor", cioclul ipocriziei, groparul himerelor. In fata scepticismului zeitatile sunt neputincioase. Ce este liberul arbitru daca nu indoiala? Perfectiunea consta in diversitatea paradoxala.Toleranta existentei actuale pentru diversitate reflecta perfectiunea, celelalte lumi promise devoaleaza unilateralismul. Aici poti fi oricum; chintesenta fiintarii. Nu ma incred in ce vad, aud, simt sau gandesc, doar in antinomie. Ratiunea poate fi la fel de inselatoare ca emotia, este o arta sa o folosesti corespunzator, aceasta capodopera poarta numele de indoiala, cei mai multi au luat-o pe cai gresite din dorinta de a-si insusi certitudinea germinata de scopul goanei de nimicnicie. Adevarul absolut este irefutabil, stiinta nu este cu nimic mai presus de restul (Einstein vs. Newton). Revelarea adevarului ar desfiinta perfectiunea contradictiilor, opozitiilor.

Omul fara Dumnezeu este un animal rational, spune alienatul.
- Da?! Dar fara ratiune ramane doar animal.
Ratiunea ii este data omului pentru rescrierea subconstientului indoctrinat.



P.S. Nu exista libertate in convingere.