Singuratatea e modul prin care iti practici independenta si regenerarea, ar mai putea fi antrenamentul instinctiv al mortii, al nimicului de dupa. Sa fie singuratatea unica realitate? se va impotrivi cu adevarat la nivel global ciurucurilor iluzorii? sa reprezinte ea adevarul desavarsit, irefutabil si infailibil? il avem in fata dar nu-i dam crezare? s-a intins in van pe parcursul mileniilor cautarea omenirii? adevarul absolut a fost aici de la inceput iar noi n-am putut vedea padurea de copaci? s-a cufundat lumea intr-o autosugestie himerica a revelatiilor? pana la urma si sufletul este doar un cuvant, o emotie botezata prin litere. Cat de plauzibile pot fi senzatiile generate de creierul uman? sunt acestea betesugul principal al orbirii? Gresim cand punem mai presus de orice emotiile (ex. frica de necunoscut), trairile launtrice? totul e cu dus si intors, viata o pierdere de vreme si o ratacire care se imparte intre crezuri iluzorii denumite fals certitudini si cautari in zadar. Ma tot gandesc la o metoda prin care sa ma pacalesc, sa ma agat de o himera, cum ma voi putea atasa de fals? Intr-un timp m-am legat de persoane si teorii, am incercat sa le dau crezare, n-am putut sa-mi duc lucrarea la final. Nu am izbutit sa asimilez pe termen lung decat necredinta si neincrederea in toti si-n toate.
Toate teoriile au ca rezultat comun nimicul. Sa fi inteles ignorantul in subconstient inutilitatea cautarii? sa reprezinte el inteligenta in forma pura iar "cercetatorul" sa fie individul nascut sanatos asemenea ignorantului dar care-si imbolnaveste sanatatea mintala printr-o cautare anevoioasa care duce nicaieri? accepta ignorantul orice doar pentru a nu-si pierde luciditatea, refuza el insanitatea prin fantezia crezurilor? este el constient in subconstient de neantul care ne guverneaza viata? se minte nestiutorul intr-un mod sanatos si benefic existentei fizice? sa fie metafizica un soi de cancer cerebral?
Tragi ca boul la plug pentru nimic, fara rezultat. Moartea va pune capat simulacrului pe care-l traim insa conceptul nimicului va dainui vesnic, el persista in existenta si in nonexistenta, e dualitatea care coexista. Nimicul a creat paradoxul, pluralismul, polemica etc... tot ce se observa sau se simte sunt doar consecintele lui. El a fost de la inceput aici , el este geneza .
Conchid: Cerceteaza nimicul sau traieste-l .
vineri, 28 august 2015
duminică, 16 august 2015
Dragostea adulterina si manipularea feminina
As vrea sa fiu indragostit dar fara sa simt, sau cel putin sa fie o iubire atenuata, ameliorata. Imi doresc imposibilul: echilibru intre dragoste si ratiune, asta denota nebunie in cea mai pura forma. Binecuvantat e psihopatul caci el nu cunoaste decat voluptatea interesului, mi-as dori areori sa fiu daca nu psihopat macar egocentric, sunt constient ca orice lupta dusa cu natura fiintei are ca rezultat esecul lamentabil. Cel mai indicat e sa iubesti pastrand o distanta suficienta pentru a nu-ti sufoca judecata, cand iti apropii muierea prea mult aceasta inevitabil preia controlul asupra ta, devii catelul care latra dar nu musca, oita directionata cu ciomagul sentimentalismelor, dintr-un ins cu oaresce directii devii un naufragiat privat de speranta rationamentului. Incep sa apreciez cocotele, ele renunta la orice tip de dominatie asupra barbatului , isi satisfac nevoia fiziologica fara sa constranga, sunt sincere, nu iau in considerare planul pe termen lung care implica imblanzirea si totodata manevrarea individului, termenul de curva atribuit unei dame de companie mi se pare impropriu. "Ea" poate trai sub doua aspecte: irational/sentimental sau ostil; profesionista nu abuzeaza de nicio caracteristica. Femeia are darul de extorcare, cu sau fara voia ei, prin natura ei, iti manipuleaza ratiunea prin sentimentalisme, aceasta tehnica i-ar fi inabordabila oricarui demiurg, inclin sa spun ca este mai mult decat surogatul raului , iti suspenda dreptul la liber arbitru, te anuleaza, te transforma intr-un animal salbatic bine dresat, iti rapeste pana si instinctul de revolta nu doar ratiunea. In acest caz tot ce poate face barbatul e sa utilizeze adulterul, acesta ii ofera o alta perspectiva, un alt unghi de a privi lucrurile. Adulterul este raspunsul instinctiv al hamului atarnat de grumazul barbatului, va exista intotdeauna riscul ca animalul salbatic din captivitate sa muste, infidelitatea este un pericol iminent pentru orice femeie si totodata sanatos ratiunii masculine. Barbatul este instrumentul uneia pentru a-si arata suprematia in fata alteia. Adulterul resusciteaza ratiunea, el reprezinta anticorpul intuitiv drept raspuns la mrejele muierii, intuitia ratiunii, raspunsul subconstientului la manipularea maladiva. Monogamia nu poate fi decat obstructia cunoasterii.
Posesivitatea femeii asupra barbatului este mult mai apriga decat viceversa, gelozia barbatului se evidentiaza deoarece el reactioneaza instinctiv, primar, natural, lipsit de falsitate. Femeia pe de alta parte utilizeaza victimizarea si exacerbarea emotiilor, abuzeaza de posesie in asa fel incat necuvantatorul de langa ea se simte ulterior vinovat, dator sa-si impace calaul, cioclul judecatii corecte. Daca ar predomina fidelitatea conjugala, astazi lumea ar fi condusa de muier , o lume irationala, incapabila de orice evolutie, un spital de psihiatrie in aer liber, haos si delir.
Adulterul e biruinta barbatului in fata manipularii feminine, i se anuleaza munca de sisif practicata 24 din 7 al carei scop este satisfacerea morbida pentru putere. Craiesele se urasc intre ele mai mult decat o fac barbatii, acestia fiind brutali in sinceritate, deci mai loiali si mai statornici in orice prietenie. De ce se dusmanesc intre ele? Fiecare zana vede intr-o alta femeie imperatorul muncii de subjugare, orice contact al barbatului cu o alta femeie in afara de cea stabila ii provoaca celei din urma anxietate doar gandindu-se cum atentia milogului de langa ea ii este distrasa, se ingrozeste gandindu-se ca tot ce a incropit ea in timp poate fi distrus de o alta femeie, caci cine leaga are puterea sa si dezlege, in cazul de fata o alta dama; e ca si cum America ar ataca Belarusul . Femeile sunt asemenea microbilor de pe maini, se devoreaza reciproc.
Orice femela isi doreste pe termen lung un mascul cu instinct umbrit, constientizeaza faptul ca ratiunea nu este un impediment in numarul ei de dresura ci instinctul. Barbatul cu reflexul neconditionat diminuat este partenerul potrivit pentru casatorie, caci adulterul in cazul acestuia este oarecum departe iar femeia isi poate satisface aviditatea posesiei pe termen lung cu un risc infim in ceea ce priveste insuccesul dresajului. In urma infididelitatii femeia nu considera ca ai inselat-o ci ca a fost infranta de o alta, se vede nevoita sa-si imbunateasca metodele de manipulare. Adulterul se produce adeseori cu o prietena, cu o amica a acesteia, durerea infrangerii este antipodul triumfului celeilalte, isi arata astfel dominatia/suprematia asupra celeilalte, nu exista feministe, conceptul acesta este absurd aidoma dublei personalitati .
Dragostea: exterminarea ratiunii , adulterul resusciteaza ratiunea. Dragostea si credinta nu incuviinteaza judecata .
Reiterez ce a spus Cioran: Gratia femeii tempereaza tragedia barbatului .
Dar cu ce pret? cu desfiintarea ratiunii, inca o dovada a chinului, nu-ti este permis sa acumulezi ceva fara a renunta la altceva, permisa ne este concesia, nu reconcilierea. E cumplit sa alegi intre iubire si judecata, traiesti intr-o nemultumire perpetua, constientizarea acestui fapt anuleaza temperarea de care vorbeste EC, ameliorarea ratiunii se transpune de fapt intr-un alt chin, nu exista un refugiu al durerii, nu poti fugi niciunde. Fericirea nu exista , e doar un concept mediocru, un crez ca toate celelalte , o perceptie superficiala, este un nonsens sa cauti fericirea asa cum este aberant sa te increzi intr-un singur adevar care sa insumeze totul. Fericirea reprezinta tranzitul intre doua suferinte . Gandire: masochism. Majoritatea fuge de durere, deci majoritatea este inepta. Fundamental, intre un amorezat in plin teatru operativ si un psihopat nu exista nicio diferenta, ambii cauta satisfactia, senzatia, emotia -scopul universal valabil al larvelor demente-. Satisfactia, oh... acest experiment pavlovian la scara globala. Cred in viitorul omenirii, cred in scindarea omului de necugetatoarele cuvantatoare. Le sunt profund recunoscator celorlati, mi-au fost de folos, amorul propriu s-a dezvoltat direct proportional cu interactiunea sociala, deci cu ipocrizia umanoizilor; a fost tratamentul ambulatoriu impotriva nevrozei (eu vs. eu), mi-au creat cadrul necesar trecerii de la mizantropie etica la mizantropie. Mi-au oferit oportunitatea constructiva a exilului din idealism. Autoproclamatii iubitori ai omului sunt la fel goi si lipsiti de iubire ca si mizantropii etici. Cei care nu poseda o cantitate semnificativa de narcisism sunt pustiitii vietii, ahtiati si direct interesati de umplerea vacuitatii interioare; neconditionatul invocat de acestia reflecta perfect natura profitoare, ceata sarlatanilor ipocriti. Doi amorezati vor sa daruiasca si sa primeasca, dar ce-si pot oferi unul altuia cand amandoi sunt doua puturi secate? Nimic sau iluzia ceva-ului. Singurul tip de iubire real tine de amorul propriu, restul sunt himere (proiectii idealiste) si necesitati conditionate (biochimic). Nu te poti iubi decat urandu-i pe ceilalti; singura iubire reala si intangibila tine de amorul propriu, iubirea unei alte persoane reprezinta ura de sine, fuga intru iluzie.
Posesivitatea femeii asupra barbatului este mult mai apriga decat viceversa, gelozia barbatului se evidentiaza deoarece el reactioneaza instinctiv, primar, natural, lipsit de falsitate. Femeia pe de alta parte utilizeaza victimizarea si exacerbarea emotiilor, abuzeaza de posesie in asa fel incat necuvantatorul de langa ea se simte ulterior vinovat, dator sa-si impace calaul, cioclul judecatii corecte. Daca ar predomina fidelitatea conjugala, astazi lumea ar fi condusa de muier , o lume irationala, incapabila de orice evolutie, un spital de psihiatrie in aer liber, haos si delir.
Adulterul e biruinta barbatului in fata manipularii feminine, i se anuleaza munca de sisif practicata 24 din 7 al carei scop este satisfacerea morbida pentru putere. Craiesele se urasc intre ele mai mult decat o fac barbatii, acestia fiind brutali in sinceritate, deci mai loiali si mai statornici in orice prietenie. De ce se dusmanesc intre ele? Fiecare zana vede intr-o alta femeie imperatorul muncii de subjugare, orice contact al barbatului cu o alta femeie in afara de cea stabila ii provoaca celei din urma anxietate doar gandindu-se cum atentia milogului de langa ea ii este distrasa, se ingrozeste gandindu-se ca tot ce a incropit ea in timp poate fi distrus de o alta femeie, caci cine leaga are puterea sa si dezlege, in cazul de fata o alta dama; e ca si cum America ar ataca Belarusul . Femeile sunt asemenea microbilor de pe maini, se devoreaza reciproc.
Orice femela isi doreste pe termen lung un mascul cu instinct umbrit, constientizeaza faptul ca ratiunea nu este un impediment in numarul ei de dresura ci instinctul. Barbatul cu reflexul neconditionat diminuat este partenerul potrivit pentru casatorie, caci adulterul in cazul acestuia este oarecum departe iar femeia isi poate satisface aviditatea posesiei pe termen lung cu un risc infim in ceea ce priveste insuccesul dresajului. In urma infididelitatii femeia nu considera ca ai inselat-o ci ca a fost infranta de o alta, se vede nevoita sa-si imbunateasca metodele de manipulare. Adulterul se produce adeseori cu o prietena, cu o amica a acesteia, durerea infrangerii este antipodul triumfului celeilalte, isi arata astfel dominatia/suprematia asupra celeilalte, nu exista feministe, conceptul acesta este absurd aidoma dublei personalitati .
Dragostea: exterminarea ratiunii , adulterul resusciteaza ratiunea. Dragostea si credinta nu incuviinteaza judecata .
Reiterez ce a spus Cioran: Gratia femeii tempereaza tragedia barbatului .
Dar cu ce pret? cu desfiintarea ratiunii, inca o dovada a chinului, nu-ti este permis sa acumulezi ceva fara a renunta la altceva, permisa ne este concesia, nu reconcilierea. E cumplit sa alegi intre iubire si judecata, traiesti intr-o nemultumire perpetua, constientizarea acestui fapt anuleaza temperarea de care vorbeste EC, ameliorarea ratiunii se transpune de fapt intr-un alt chin, nu exista un refugiu al durerii, nu poti fugi niciunde. Fericirea nu exista , e doar un concept mediocru, un crez ca toate celelalte , o perceptie superficiala, este un nonsens sa cauti fericirea asa cum este aberant sa te increzi intr-un singur adevar care sa insumeze totul. Fericirea reprezinta tranzitul intre doua suferinte . Gandire: masochism. Majoritatea fuge de durere, deci majoritatea este inepta. Fundamental, intre un amorezat in plin teatru operativ si un psihopat nu exista nicio diferenta, ambii cauta satisfactia, senzatia, emotia -scopul universal valabil al larvelor demente-. Satisfactia, oh... acest experiment pavlovian la scara globala. Cred in viitorul omenirii, cred in scindarea omului de necugetatoarele cuvantatoare. Le sunt profund recunoscator celorlati, mi-au fost de folos, amorul propriu s-a dezvoltat direct proportional cu interactiunea sociala, deci cu ipocrizia umanoizilor; a fost tratamentul ambulatoriu impotriva nevrozei (eu vs. eu), mi-au creat cadrul necesar trecerii de la mizantropie etica la mizantropie. Mi-au oferit oportunitatea constructiva a exilului din idealism. Autoproclamatii iubitori ai omului sunt la fel goi si lipsiti de iubire ca si mizantropii etici. Cei care nu poseda o cantitate semnificativa de narcisism sunt pustiitii vietii, ahtiati si direct interesati de umplerea vacuitatii interioare; neconditionatul invocat de acestia reflecta perfect natura profitoare, ceata sarlatanilor ipocriti. Doi amorezati vor sa daruiasca si sa primeasca, dar ce-si pot oferi unul altuia cand amandoi sunt doua puturi secate? Nimic sau iluzia ceva-ului. Singurul tip de iubire real tine de amorul propriu, restul sunt himere (proiectii idealiste) si necesitati conditionate (biochimic). Nu te poti iubi decat urandu-i pe ceilalti; singura iubire reala si intangibila tine de amorul propriu, iubirea unei alte persoane reprezinta ura de sine, fuga intru iluzie.
duminică, 2 august 2015
Goana majoritatii
*** Intr-o lume sufocata de invatatori neincrederea in oameni te scuteste de indoctrinari ,
ratiunea sa-ti fie idol. ***
Cioran a fost invins de crezul ameliorarii si al reconcilierii, imi starneste un soi de mila, a fost un sceptic irational, toata viata s-a chinuit sa creada, judecata i-a fost umbrita de sentimente si trairi launtrice. Suferinta este direct proportionala cu speranta, aceasta defineste forma optimismului camuflat. Cioran nu s-a impacat nici cu Dumnezeu, nici cu natura sceptica, nici cu nimicnicia; cand ma gandesc la Cioran imi vin in minte bocitoarele de la sate: Nu te sui pe masa, aoleu, cui ne lasi tu taica, ai cui ramanem? A citit hectare de biblioteci, asta e clar,dar... Trebuie sa cugeti mai mult decat lecturezi, altfel denaturezi sinele, ceilalti vor detine monopolul asupra constiintei tale. O zi de lectura trebuie insotita de alte doua zile analitice.
Nietzsche s-a sinucis prin convingeri, supraomul cu certitudini, histrionul de serviciu, discipolul lui "Zacusca", amurgul idolilor, dar pana la tocanita.
Kant a fost derutat de propria logica , metode de incercare si gasire a nimicului , al unui adevar inchipuit si necunoscut, concesia ratiunii cu dragostea, ingenuncheat de groaza nimicniciei, incapabil sa suporte constient neantul.
In genere metafizicienii au fugit de zadarnicie, asta ii uneste, spaima pentru relativitate si neant, inteleg perfect dorinta lor de a se minti, eu am practicat-o un timp fara rezultat. Toti au avut o aviditate pentru epatare, in subconstient trona dorinta de diferentiere, nu au observat acest fapt, asta le-a provocat orbirea, incapabili de autocritica, propovaduitorii erorilor. Daca fiecare ar privi in el insusi ar avea doar cuvinte de lauda la adresa celorlalti; aceasta este autocritica. Scepticismul: zero crezuri, zero certitudini, zero convingeri etc. Sa fii sceptic si in privinta acestui concept. Nu esti supraom daca negi sau respingi, esti supraom daca accepti toate probabilitatile si mai presus de orice accepti ca doar tu te poti ajuta. Toata filosofia este fixista aidoma dogmelor religioase, o ejaculare precoce, scepticismul a murit la nastere odata cu Pyrrhon si Timon. Este o lume orbita de crezuri , oameni "vanjosi" care nu cred in niciun zeu dar au nevoie de altfel de crezuri ca sa vietuiasca, slabaturile pamantului, sleitii convingerilor. Crezi in ceva ? atunci esti credincios, ratiunea este antipodul oricarei certitudini. Dezaxati cred in menirea nimicului, in depasirea conditiei de muritor, o rutina devotata sindromului "eu am dreptate", mii de ani de existenta conflictuala nefolositoare. Ratiunea pura are indreptata atentia catre situatie, context, nu spre emotie. Ea devine absoluta in lipsa sentimentelor si a crezurilor, se scalda in antiteza la plus un grad celsius. Omenirea: o gloata de indoctrinati supusi. Pe de alta parte, ah, cat de greu imi este sa recunosc hiba ratiunii... Uneori trebuie sa simti ca sa intelegi.
ratiunea sa-ti fie idol. ***
Cioran a fost invins de crezul ameliorarii si al reconcilierii, imi starneste un soi de mila, a fost un sceptic irational, toata viata s-a chinuit sa creada, judecata i-a fost umbrita de sentimente si trairi launtrice. Suferinta este direct proportionala cu speranta, aceasta defineste forma optimismului camuflat. Cioran nu s-a impacat nici cu Dumnezeu, nici cu natura sceptica, nici cu nimicnicia; cand ma gandesc la Cioran imi vin in minte bocitoarele de la sate: Nu te sui pe masa, aoleu, cui ne lasi tu taica, ai cui ramanem? A citit hectare de biblioteci, asta e clar,dar... Trebuie sa cugeti mai mult decat lecturezi, altfel denaturezi sinele, ceilalti vor detine monopolul asupra constiintei tale. O zi de lectura trebuie insotita de alte doua zile analitice.
Nietzsche s-a sinucis prin convingeri, supraomul cu certitudini, histrionul de serviciu, discipolul lui "Zacusca", amurgul idolilor, dar pana la tocanita.
Kant a fost derutat de propria logica , metode de incercare si gasire a nimicului , al unui adevar inchipuit si necunoscut, concesia ratiunii cu dragostea, ingenuncheat de groaza nimicniciei, incapabil sa suporte constient neantul.
In genere metafizicienii au fugit de zadarnicie, asta ii uneste, spaima pentru relativitate si neant, inteleg perfect dorinta lor de a se minti, eu am practicat-o un timp fara rezultat. Toti au avut o aviditate pentru epatare, in subconstient trona dorinta de diferentiere, nu au observat acest fapt, asta le-a provocat orbirea, incapabili de autocritica, propovaduitorii erorilor. Daca fiecare ar privi in el insusi ar avea doar cuvinte de lauda la adresa celorlalti; aceasta este autocritica. Scepticismul: zero crezuri, zero certitudini, zero convingeri etc. Sa fii sceptic si in privinta acestui concept. Nu esti supraom daca negi sau respingi, esti supraom daca accepti toate probabilitatile si mai presus de orice accepti ca doar tu te poti ajuta. Toata filosofia este fixista aidoma dogmelor religioase, o ejaculare precoce, scepticismul a murit la nastere odata cu Pyrrhon si Timon. Este o lume orbita de crezuri , oameni "vanjosi" care nu cred in niciun zeu dar au nevoie de altfel de crezuri ca sa vietuiasca, slabaturile pamantului, sleitii convingerilor. Crezi in ceva ? atunci esti credincios, ratiunea este antipodul oricarei certitudini. Dezaxati cred in menirea nimicului, in depasirea conditiei de muritor, o rutina devotata sindromului "eu am dreptate", mii de ani de existenta conflictuala nefolositoare. Ratiunea pura are indreptata atentia catre situatie, context, nu spre emotie. Ea devine absoluta in lipsa sentimentelor si a crezurilor, se scalda in antiteza la plus un grad celsius. Omenirea: o gloata de indoctrinati supusi. Pe de alta parte, ah, cat de greu imi este sa recunosc hiba ratiunii... Uneori trebuie sa simti ca sa intelegi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)