Absolutul fiintei

Amorul propriu total prin disociere

        N-am darul de a ma exalta de doua ori pentru acelasi lucru, ii privesc pe ceilalti cu ochi rai, entuziasmul lor pentru repetitivitatea momentelor ma irita din pricina neputintei mele. A picat si ultimul bastion himeric, cunoasterea. Ce am cautat? O miciuna viabila. Invinovatesc predecesorii pentru incapacitatea lor de a creea un fals credibil, ofertele lor contureaza polologhia neghiobilor, utilitatea si implementarea lor este strict destinata tontilor; aici se observa cel mai bine debilitatea mentala a fiintei umane, aceasta nu poate fabrica verosimilul tuturor, plauzibilul la care oricine ar putea adera fara oprelisti. Ma irita inflexiunile vocale si siguranta acestor grajdari, mutenia lor ar contribui la primul pas spre progres, ei nu vin cu solutii, ci cu stagnare deliranta.   In materie de sugestii, majoritatea spurca secretul vietii.Chitesenta vietii consta in iubirea de sine cu masura, masura face diferenta dintre patologie si naturalete. Tot zbuciumul deriva din incompatibilitatea pentru propria persoana, sanctuarul amorului propriu ridiculeaza literele puse anapoda: extaz/depresiune, bine/rau, tristete/bucurie etc. In toata cunoasterea ilustrata prin cuvinte se inoculeaza afectul indreptat spre diverse obiecte(om,duh, obiect sau obiective) ca fiind solutia optima, nimic mai fals. Ce-i drept, pana la punctul terminus al cunoasterii, nu poti accede decat printr-o imbinare dintre empiric si aprioric, logica si pragmatismul jucand rolul esential. Dezavantajele cadrului idilic sunt create artificial de x sau y, indivizii a caror raportare nu tine cont de absolut, pigmei iresponsabili si ignoranti, limitati ai subiectivismului.Cand poti discerne dintre iubirea proprie si iluzia acesteia? Simplu, in momente de rascruce, dar si-n perioade de plictis. Pana-n prezent s-a lucrat cu jumatati de masura, cu mici exceptii; nu am sa dau exemple deoarece acei putini indivizi aveau la baza amorului propriu convingeri starnite de stimuli exterior descrisi mai sus in paranteza.Punctul declansator sta intr-o simpla intrebare: Cine sunt? R: Propriul meu obiect de studiu. Trebuie implementata o disociere ireversibila dintre ratiune si obiect (eu si/sau ceilalti). Diferenta dintre sublimul spiritual si cel rational consta in stare si durata, inaltarea spirituala este efemera bazata pe naluci, cea rationala este viabila cu o lacuna benefica in defavoarea starilor afective. In fata amorului propriu, nevoia nu schiteaza portretul, ci caricatura nevoii pe buna dreptate; unica solutie trainica si constructiva, propice, prielnica, optima etc. Intrebarea este intotdeauna infinit mai importanta decat raspunsurile plauzibile. Orice conexiuna logica starnitoare de emotie este una falsa, aceasta refuleaza incapacitatea individului de a se disocia de propria persoana ramanand doar o conexiune logica subiectiva; starea emotionala nu reprezinta altceva decat partinire.

Reconcilierea prin abdicare

    Cunoasterea este finita, intelegerea acestui fapt,deci a ultimei iluzii, duce la drama totala sesizabila doar la nivel mental. Dupa epuizarea tuturor simulacrelor apatia intervine fara ezitare, pragul limita al caznei lipsita de simtire, o durere ce nu poate fi localizata in stari emotioanele ci in lipsa acestora. Sufar pentru ca nu pot sa sufar, aceasta reprezinta suferinta rationala in chip total, deci in chip lucid, o contradictie in termeni; supliciul real inexistent, liantul dintre iluzia fiintarii si fantasmagoria cunoasterii, simbioza omului cu neantul, unica reconciliere veridica. Crezi sau suferi cautand, ambele concepte amagitoare usureaza viata individului determinandu-i existenta drept palpabila prin senzatie, privarea de convingere sau de cazna ce survine in punctul terminus al asa-zisei cunoasteri echivaleaza cu abdicarea din propria-ti viata. Un lucru nu este usor, sa prevezi intentiile fatalitatii.Pentru ca absolutul nu s-a ivit nici in ultima treapta a cunoasterii dubiile persista, deci fatalitatea ramane in picioare cel putin teoretic. Viata nu are rost, dar are farmec. Fascinatia fatidica germinata din invariabila indoiala vine in ajutorul luciditatii totale contopita cu visarea.

A mizantropiei reverie utopica

  M-am trezit singur pe Pamant, am privit moartea pe viu, unicul sublim impartial, fara exceptii... fara zgomot.Pamfletari, aghiotanti, acoliti, omologi, predicatori, profeti, partinitori, diletanti, cunoscatori, eminente, somitati,disidenti, bezmetici doritori, doctrinari, elitisti, plicticosi, pramatii ... toti, toti umanoizii programati biologic, toata risipa de energie cosmica s-a disipat subit. Au disparut afara de mine, m-a parasit nefericirea cronica, s-a facut pe jumatate dreptate... eu, ultimul, o voi intregi. V-am privit sterilitatea si directiile insipide, v-am privit nebunia traumelor si dorintelor secatuite de continut. Linistea mormantala este insasi absolutul, nicio larva care sa-si dea importanta, nicio inflexiune vocala... liniste si pace, luciditate si neant, tihna profunda fara superficialitati bipede, superb neconditionat; nimic nu este mai scabros decat maimuta cvasi-epilata care nu priveste contextual, viata ei este importanta, are locuri unde trebuie sa ajunga, pierduta in detalii ma face sa ma pierd in reverii, nimicurile ei sunt ca picatura chinezeasca. M-am indragosit de lipsa lor, n-am crezut ca pot iubi.

Scepticismul in raport cu relatiile interumane

              Nimic nu poate inlocui nevoia de afect (nu mai pot pronunta cuvantul originar nici in batjocura), in viziunea mea inseamna: comuniune, comunicare si sprijin reciproc - un soi de Sfanta Treime rationala. Indivizii nu se mai asculta unii pe ceilalti, ci mimeaza o falsa atentie indreptata spre exterior, confirma sau infirma intr-un gest reflex ce indica manifestari autiste mai mult sau mai putin evidente. Fiecare "stie el mai bine"; nu-i trece prin cap posibilitatea inselaciunii, posibilitatea ca certitudinile lui sa fie gresite partial sau in totalitate - imbunatatirea gandirii i se pare nepractica si filosofica, nicidecum imperioasa. Hranindu-si doar placerile fiziologice se simte nedreptatit, asteptarile sunt mari doar de la celalalt, mintea lui nu a fost alimentata decat cu laturi pe care pana si porcii le refuza, trogloditul nu. Nici in partea dorsala nu ma sterg cu intreaga cunoastere a omenirii. Exista o poluare fonica inefabila... de fapt, acesta e omul. Aceasta este omenirea si viitorul ei implacabil: surzi care tipa si receptori autisti. Poti comunica real si tacand, dar la nivelul acesta au ajuns doar cei care si-au setat alarma ceasului pentru rasarit, caci lumea a devenit nocturna. Nu poti eluda mirobolanta i****e cum nu poti eluda moartea... o fi bine, o fi rau?

Elogiul scepticismului

         Ideologiile divizeaza. Nu exista toleranta decat in lipsa covingerilor, ciumatii pamantului se avanta in halucinatii idealiste sau materialiste. Mai presus de programarea biologica si de ratiune troneaza indoiala. Istoria, stagnarea, va pica usor dar sigur; unii se vor stinge, ceilalti se vor inalta dincolo de neplaceri. Preambulul iluminist si-a incheiat activitatea cu succes. Intaiul progres al umanitatii este in desfasurare; ipocrizia, irationalul certudinilor, iluziile si restul zarzavaturilor se topesc la nivel individual si colectiv. Omul inceteaza sa mai traiasca atunci cand inceteaza sa mai gandeasca - inceteaza sa mai gandeasca cand accepta nu stiu ce ideologie. Dascali, propovaduitori, detinatori ai "adevarului"... ii observ cu cata inversunare isi apara convingerile, nu-i intereseaza de ceilalti... doar isi apara confortul... imperiul egoismului apune, sarlatania este la amurg.

Einstein, Bohr, Heisenberg si Schrodinger

O alta perspectiva

        Einstein: la nivel micro, exista legi prestabilite, clare, aidoma nivelului macro. Nota bene: aceasta idee nu este acceptata.


Supozitie: codificarea realului/concretului.

        Exista ordine prestabilita, mai mult de atat, ea nu se schimba, mai curand as zice ca se intrerupe pe durata observarii dupa care isi continua cursul in momentul incetarii deslusirii. Principiul incertidunii este pauza ordinii prestabilite.


Etapa intai, etapa Einstein: "Dumnezeu nu joaca zaruri."
Etapa doi, "interventia" lui Bohr care intrerupe etapa intai prin observare generand o noua realitate. Revizuire: Negarea etapei intai posibila pista falsa.
Critica: Principiul incertidunii nu este modul de functionare propriu-zis, ci intreruperea de la legea fundamentala pe perioada observarii; deci se genereaza o noua lege/ordine/principiu temporar. In sprijinul acestei teorii imi vine in ajutor chiar Bohr (observarea creeaza realitate). Adevar variabil: ori de cate ori identifici principiul se va genera o noua lege (temporara in cazul de fata). E ca o hidra, multiplicare prin decapitare (deocamdata). Cu alte cuvinte, exista o stare definita si inainte de observare (desfiintarea Experimentului Copenhaga); cat despre pisica lui Schrodinger: ori e vie, ori e moarta, observarea (deci legea temporara) e perdeaua de fum care da nastere posibilitatii iluzorii de a fi in ambele stari.

     E greu de elaborat un mecanism aprioric care sa se integreze in  cunoasterea actuala, totusi, alta varianta nu vad; se agita instrumentul de ici colo in speranta ca pacientul aflat in moarte clinica isi va reveni. Sunt de acord cu afirmatia lui S. Hawking conform careia  filosofia a ramas in urma, da, dar odata cu ea a ramas si stiinta.

Asimetria Big Bang

Universul ca un balon

Materia si antimateria sunt fatetele  unei singure monede, ele comunica indiferent de distanta dintre ele.

Ipoteza

          Comunicarea se face cata vreme sunt integrate in densitatea care a trasat granita universului, a balonului aflat in proces de dilatare. Posibil ca post marea explozie, o parte din antimaterie sa fi fost impinsa dincolo de limita universului, astfel, materia corespunzatoare antimateriei expulzate dincolo de granita sa fi ramas fara perechea necesara anularii. Deductie: Energia si impulsul transmis de foton pentru antimaterie este acelasi ca in cazult materiei cu diferenta ca antimateria a reactionat diferit facand posibila divizarea celor doua parti ale aceleeasi monede. Evident, excluzand primele secunde post marea explozie, divizarea naturala este imposibila prin prisma lipsei temperaturii necesare; posibilitate ca viteza lumii sa oscileze la variatii mari de temperatura. Antimateria reactioneaza diferit de materie, intr-un mod  mai sensibil, energia si impulsul fotonului permitand ruperea legaturii. Deci, la inceputul timpuriu, viteza luminii a fost mai mare decat constanta actuala, ulterior urmand stabilizarea-n spatiu-timp datorita racirii. Fotonul nu poate fi particula fundamentala cata vreme  a variat in propagare sub influenta altei forte.

Concluzie

          Unda/particula a avut 300.000 km/s + X valoare, antimateria mai sensibila decat materia la aceeasi energie si impuls i-a fost imprimata un moment cinetic mai mare trimitand-o in afara limitei cosmologice - astfel a ramas mai multa materie in univers prin comparatie cu infima cantitate de antimaterie.

Psihanaliza, ipohondria bolii venerice

       Psihanaliza transforma majoritatea normalitatilor in patologii. Calitatile au devenit defecte, lumea se trateaza de boli pe care nu le are. Firescului i se atribuie caracter negativ. Aidoma numeroaselor concepte religioase si nu numai, psihanaliza, propune sistem de conduita morala (vesnicul extremism bine/rau) in contradictie evidenta cu natura umana; se urmareste aplatizarea, uniformizarea , toti trebuie sa atinga conduita comportamentului "corect", se doreste depersonalizarea individului. Platim scump pentru dezvoltarea limbajului articulat, prea putini sunt constienti de subiectivismul propriu, prea multi acorda vederii inguste insusire absoluta. Nu mai exista nuante, exista arhetipuri, sabloane, tipare, s-au creat solutii la probleme inexistente, lumea e in delir, lumea aclama la unison, oxiurul incepe sa propuna: "Sa purcedem toti, bezmetici, catre asocieri pentru confirmari, toti ca unul... veniti de luati noi dogme imbracate intr-un alt palton, avem solutii, teorii superioare, adevarate, practicabile, absolute, elaborate, corecte, infailibile, irefutabile etc."

    In prima faza am sters postarea, constient de faptul ca psihOLOGia ii face pe indivizi sa intre in conflict cu ei insisi. Ulterior am avut o remuscare, caci scepticismul nu-ti permite sa fii intr-o tabara (progres sau distrugere), ci in amandoua - echilibrul dualitatii; am indoieli si in ceea ce priveste mizantropia. Mictionez, defechez si ejaculez pe clasificarile lor ca sa-mi satisfac pulsiunile libidinale, ma dezic de orice apartenenta la grup (tipologii), sunt in tabara mea formata din mine. Eu, da, eu, nu ma asez inapoi pe scaun constient ca teoria mea va deranja hoarda.